Ţi-aduci aminte de grădina morţii? Era-n amurg, când ziua se îngână Cu noaptea, şi, ţinându-ne de mână, Lăsasem paşii noştri-n voia sorţii. Mergeam domol, vorbind în taină, până Ne-am pomenit deodată-n faţa porţii, Şi-ntrarăm în lăcaşul unde morţii Dorm înfrăţiţi de veşnica stăpână. Ameţitor plutea-n răcoarea serii Mireasma florilor de pe morminte, Şi pătrundea fiinţa noastră-ntreagă. Înfioraţi de farmecul tăcerii. Tăceam şi noi... Mai ţii tu încă minte Întâia noastră sărutare, dragă?