Linişte

Fantastic joacă rândunici zglobii În cerul plin de umbră şi lumină, Şi-i linişte adâncă în grădină, Sub piersicii cu flori trandafirii... Cu braţele sub cap, ce bine mi-i Cum stau aşa, în liniştea divină: Pământu-i cald şi cheamă la hodină, Întocmai ca o mamă pe copii... Pământ, bătrână gazdă primitoare A tuturor trudiţilor din lume, Ce bun eşti tu în zilele cu soare! Tu-i hodineşti, i-adormi, îi legeni lin La sânul tău, şi nu-i întrebi de nume, Nici unde merg, şi nici de unde vin...

Înapoi
POEȚI CĂUTARE