De la fereastră, din vagon, Văd satul alb sclipind în zare, Un şuier lung... Tresar mişcat... Simt inima bătându-mi tare. Văd poarta ţărnii... Turnul vechi... O casă... două... toate ninse! Şi gara... lume... Uite-ai mei! M-aşteaptă toţi cu braţe-ntinse... E mult de când nu ne-am văzut, E-atâta haz şi bucurie! Doar numai frăţiorul mic Se uită lung: nu mai mă ştie... În ochii lui naivi şi mari Citesc un gând, o dulce teamă... Şi parc-ar vrea să-ntrebe-ncet: Cine-i urâtul ăsta, mamă?...