Singur

Ferestrele gem zguduite De vânt - e un viscol afară! Cum urlă, cum şuieră-n hornuri - Ce singur mă simt astă-seară… Sunt singur - şi-mi vine în minte Un biet îngeraş mititel, Biet înger cu-aripile frânte - Şi nimeni nu ştie de el. Îşi suflă în pumni, rătăcind Pe străzile necunoscute - Nu-i nimeni să-i poarte de grijă, Să-l mângâie, nici să-l sărute!...

Înapoi
POEȚI CĂUTARE