Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând, Plâng unele cu larmă şi altele-n surdină, Răspund şi dau de ştire că turmele-n curând Vor coborî la şesuri… În galbena lumină De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe… Le-adună vântul parcă în negre văgăuni Şi-apoi le-alungă iară pe văi, şi iar le-mparte, Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni… Trezite din prăpăstii de plânsetele lor, Cresc negurile sure, alunecând tăcute, Ies după stânci în pripă şi pier ca un decor Retras de mâna unei fiinţe nevăzute… Apar din altă parte, sporind acum treptat, Şi-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte, Iar piscul singuratic, sub cerul întristat, Posomorât îşi trage căciula peste frunte…