Cum treci acum şi apa e-n ruine, şi-ţi este bine şi îmi este bine, aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine e vie vrerea ambelor destine. Te voi iubi cu milă şi mirare cu întrebare şi cu disperare, cu gelozie şi cu larmă mare, c-un fel de fărdelege care doare. Şi jur pe tine şi pe apa toată care ne ţine barca înclinată că vei ramane - dincolo de număr şi dincolo de forme, măşti şi vorbe - a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.