POEȚI CĂUTARE

Aruncarea în valuri

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare împleticiţi în sare şi guvizi Să fie marea templul nunţii noastre Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi. Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge Şi te sărut cu univers cu tot Pe zarea sfâşiată de păcate Plutim râzând şi ne iubim înot. Iubita mea, să ne-aruncăm în mare Şi să trăim în mare neînfrânt Să ne luăm dacă voieşti la vară Trei săptămâni concediu pe pământ. Ţi-am spus demult că pe pământ sunt rele, Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu, Ţi-am pregătit o flotă scufundată Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu. Iubita mea, să devenim acvatici, Pământul care suntem ni-i destul, Sătulă eşti de cele pământene, De cele pământene sunt sătul. Ne vor privi prin sute de binocluri, Se vor uita ca la un alt prăpăd Mirându-se că doi fusesem parcă Şi ei pe mare numai unul văd. Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta, Vom reveni în anul 2000 Cu plete-ncărunţite mult de sare Şi-n braţe cu o mare de copii.

Înapoi
POEȚI CĂUTARE