Cică-ntr-o uzină dintr-un mic oraş a venit un lider din străinătate, gazdele cu dânsul se purtau gingaş, ca să-i intre-n v oie, le făceau pe toate. Vizitând străinul secţiile lor, s-a oprit deodată şi cu bucurie arătă spre-un simplu, vârstnic muncitor: Ăsta nu-i Ilie de la sculărie? Iar oficialii tare s-au mirat de această faptă, totuşi, peste poate, şi l-au pus pe listă neîntârziat ca să plece grabnic în străinătate. A ajuns la Roma c-un autobuz, După ce un vameş, fir-ar el să fie, Fără ezitare cică le-ar fi spus: Ăsta nu-i Ilie de la sculărie? Iar la Roma, papa însuşi i-a primit, i-a tratat amabil c-un pahar cu apă şi era şi dânsul foarte fâstâcit, neştiind totuşi de unde s-o-nceapă. Dar ca orice papă, a găsit un drum Şi pe unul gureş, vocea lui mlădie, l-antrebat c-un tandru scârţîit postum: Ăsta nu-i Ilie de la sculărie? Observând acestea, cei îndrituiţi care mersul lumii zilnic îl veghează s-au simţit datornici, lui Ilie, bliţ să-i organizeze şi o mică pază. Când erau la papa, Doamne, ce necaz, unul dintre paznici leşină afară, medicii de gardă îl făcură treaz şi motivul bolii toţi îl căutară. “Poţi cumva şi nouă tu să ne explici cauza din care ai cazut în luptă ?” “Domnilor v-aş spune: cum stăteam aici, încordat în veghea asta ne-ntreruptă. A trecut regina Angliei pe aci, c-o suită mare şi cu protocoale, m-am retras în umbră spre-a nu stingheri şi-am simţit genunchii cum îmi pică moale. Când am auzit-o cu cât interes îşi întreabă Curtea că ar vrea să ştie cine-i bâtrânelul purtător de fes de lângă Ilie de la sculărie !”