Aceşti bătrâni, aceşti copii Ar fi, dar parcă nu ar fi, Sunt unii nord şi alţii sud Şi lacrima nu şi-o aud. Ca-ntr-un complot diavolesc, Părinţii dintre ei lipsesc, Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi, Străinătatea strigă-n toţi. Aceşti copii, aceşti bătrâni Sunt zilierii tristei pâini, Fiorul dintre ei s-a dus Şi rudele, cu ei nici nu-s. Nişte copii în ţarc vulgar, Nişte bătrâni în bestiar, Furtună i-a adus aici, Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici. Copiii n-au ce-şi aminti, Bătrânii nu mai nasc copii, Imaginile lor se cern Spre paradis şi spre infern. Şi pân' s-ajungă la sfârşit, Au de trăit şi de murit, Ca vietăţile-n nisip Ei nici nu-şi seamănă la chip. Aşa au fost, aşa rămân, Ce e copil, ce e bătrân Bătrânii-n iadul propriu zis, Copiii-n veşnic paradis. Purtându-şi umbrele în mâini, Ce trişti copii, fără bătrâni, Cu ochii pătimiţi de vii, Ce trişti bătrâni fără copii.