Bocet pentru Tatiana Se-aliniază ştirile atroce, Sub care omul bâjbâie înfrânt, Şi, Doamne, cum peste această voce Accepţi să pună un gropar pământ? Neverosimil se întâmplă toate Furtunile au rupt pe străzi copaci, În toate casele de sănătate Nu mai există loc, pentru săraci. Asfixiaţi de epoca mizeră, Ne amăgim că vom scăpa în cer, Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă Şi taxe pentru ea ni se şi cer De-a-ndoaselea e rânduit destinul, E greu şi pe pământ, şi sub pământ Şi între noi ne măcinăm continuu Şi nimenea nu e de neînfrânt. De-un timp încoace, farsa ne îngână, În permanentă stare de război, Purtăm în palme propria ţărână Şi ne mirăm că seamănă cu noi Şi, Doamne, se acutizează rana Şi te-am ruga, ai grijă, dacă vrei, S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana, Punând pământ de flori pe vocea ei. Pe-aici, e o dezordine cumplită, Mor tineri mulţi şi îi petrec bătrâni, E, poate, cea din urmă reuşită A Mioriţei scăpătând la stâni Şi totuşi ce delir de ştiri atroce, Furtunile au dărâmat păduri Şi merge în pământ această voce, De ce de ea nu vrei să te înduri? Învaţă însăşi ploaia să murmure Un cântec trist, dar moartea-i spune "Taci", Copacii rătăcesc fără pădure, Pădurea moare fără de copaci.