Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge, Şi o greutate simt acum la mers, Cred că-mi face semne frunza ce se frânge, Printr-o reverenţă dinspre univers. Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă Că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi, Dacă nu le vine ochilor să-şi creadă Că senini din toate sunt numai ei doi. Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire Umerii mi-i umple de un tragic scrum, Triste monumente uită să respire Când se-aude ţipăt de cocor în drum. Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă, Prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb, Cu prilejul vieţii moartea mă încearcă, Toamna-i anotimpul ce devine timp. De-ntrebări finale, ziua este plină, Toamna arde cuprul în copacii gri, Ca o reverenţă frunza în lumină Caută motivul de a se jerfi.

Înapoi
POEZIICĂUTARE