Am trimis o caravană de la mine către tine, nu că vreau să-ţi dau de veste că sunt singur şi mă sperii. Dar simţeam că nu ţi-e bine, nefiindu-mi mie bine şi un ultim strop de apă ţi-am trimis cu dromaderii. Adormisem şi deodată m-a trezit ceva urgent, era marea în furtună, povestind iubirea noastră. Şi m-am sperit că, poate, pe aici, prin Orient, ţi-ar putea intra vapoare şi cămile pe fereastră. Ţi-am trimis o caravană să te apere de toate şi de setea din pustiuri şi de-ameninţarea ciumii. Să te-ntoarcă langă mine, peste buzele-nsetate, tu, plecato în pustiuri, de la începutul lumii. Ţi-am trimis o caravană, să nu pier şi să nu pieri, uită-te atent la mine, mangaie-mi cocoaşa groasă. Am îmbătrânit, sunt astăzi unul dintre dromaderi, m-am trimis pe mine însumi să te poţi întoarce-acasă.