Mai e vreme de colinde, Se mai poate, se mai poate, Dacă sufletul rămâne Cel mai mare dintre toate. Dar colinda din colinde, N-are roluri, n-are mască, Şi pe ea tot omul lumii E chemat să o rostească. Steaua, Sorcova şi Capra, Pluguşorul şi Ajunul, Le vor învăţa copiii, Nu le va uita niciunul. În colindă, cel puternic Şi cel sfînt este Cuvîntul, Cum uneşte într-o noapte Omul, cerul şi pămîntul. Noi prea multe ale noastre Le-am pierdut la cotitură, Prin colindele acestea Revenim la starea pură. Ca-ntr-o stampă din strătimpuri Pe la geamuri sunt copiii, Şi ies oamenii la ceruri, Cu toţi morţii şi toţi viii. N-am murit ca neam al lumii În vreo clipă viforoasă, Cît colindele colindă Şi copiii sînt acasă. Cum şi astăzi ne întoarcem Şi pe prunci îi vom deprinde Să nu uite niciodată Oameni, ţară şi colinde. Vin copiii să dezlege Din obraji fantasme roşii, Hei, primiţi-i cu colindul, Că tresar în ei strămoşii. Şi-i colindul semn heraldic Şi-i cultură în mişcare, Că prin el deschidem firea Şi că spiritul nu moare. Şi în sufletul prielnic Pentru fapte osebite Clopoţeii pun ninsoare, Cerul, florile-şi trimite. N-a murit colindul nostru, Se mai poate, se mai poate, Leru-i ler, florile dalbe, La mulţi ani cu sănătate.