Spune-mi, pădure cu frunza rară, Unde-i iubirea de astă-vară, Nu ştie iarna să se îndure De noi, copacii fără pădure. În povestea copacilor goi scartaind intr-o singura usa este vorba de noi amandoi este vorba de foc si cenusa Doi copaci fara frunze pe drum dupa cum ii priveste inaltul doi copaci prin sarutul de scrum aplecandu-se unul spre altul Toata vara a fost numai foc si-au fost stele în nopti fara stele si prin toamna sederii pe loc cade ultima frunza spre ele În zadar catre tine intind niste crengi ce-mi fusesera brate alte usi se aud scartaind de tomnatecul vant sa se agate Nu mai suntem decat doi copaci vor veni taietori sa ne tunda vor lua crengi toti copiii saraci pentru flacara lor muribunda si chiar daca ma vei mai iubi peste crivatul iernii ce vine fara brate cu ochii pustii n-am sa am ce intinde spre tine Spune-mi padure cu frunza rara unde-i iubirea de asta vara? nu stie iarna sa se indure de noi copacii fara padure