Poemul acesta îl scriu într-o noapte, Puțin după ziua de treizeci de ani E-un scrâșnet, un plânset, un geamăt de șoapte, Căci e pentru voi, fii curați de tărani! Când țara îndreaptă si legi si-a sa cale Când susîn idee nu-i loc de abuz Mai sunt de-mplinit și la capăt de dus, Dorinți izvorând din nevoi sociale. Si una e-aceea că încă la țară, Nu-i școalăfacută cum e la oraș Ca fiul țăranului, totuși nu poate, Întra-n facultăți cu același curaj. Eu știu câte lucruri în țară sunt gata Si câte vor fi, dacă suntem cuminți. Dar una e dacă director e tata, Si alta e, dacă-i țăran de la Vânt... Eu iată, priviti, sunt un fel de director N-aveți nicio grijă că vă voi minți Am și eu copii ce pot fi de bani gata Cu toate-i îndop, pentru că-mi sunt copii. Dar tara stă-n alții întai, și pe urmă In fiii acestia de directorasi Nu, satele noastre nu sunt tristă turmă Ce lâna și brânza trimite-n oraș! Producția lor cea mai sfânta sunt fiii! Lor li se cuvine răsplata de preț, Țăranii dau aur, când dau României Curații lor fii, rod al unicei vieți!