Cuvinte vechi se retrezesc în mine ca armăturile-ntr-un adăpost, în creier port copilul care-am fost, mi-e panică şi cald şi-apoi mi-e bine. Ce înţeles mai are şi ce rost bolboroseala care-n gând îmi vine, creierul meu, cu turlele lui pline, refuză vremea preţului de cost. Sunt, tot, o întrupare de cuvinte, m-ar strânge, m-ar răni, m-ar spinteca memoria copilului fierbinte dac-ar izbi – din partea de părinte – cu interjecţii în armura mea. Mi-e creierul abcdefghijklmnoprsştţuvxw.