Criză în întuneric

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga, Ce margini greţoase de hău Şi mare în ţărm îşi continue tanga Şi mie mi-e rău. Ce mult întuneric, nu văd nici o cale, Vapoarele-n mare sunt reci, În mine un haos întreg se prăvale Şi, moarte cum treci! Se vaită cucii în cuiburi ciudate Şi mie, în mine mi-e greu. Şi marea bolnavă se-agită şi bate În sângele meu. De ce să m-agăţ când sunt toate fugare Şi oamenii dorm liniştiţi, De tine, pădure, şi bornă, şi mare, De voi ce nu ştiţi. Un doctor imi trebuie, unde e dansul ? Mă doare şi nu ştiu să spun, Ca haţul mă trage în negură plânsul, Mi-e rău şi sunt bun. Contractele mele cu lumea sunt sparte, Contractul cu mine e mort, Spre casele tale, absurda mea moarte, Abia te mai port. Mă aflu-n maşină, şoferul opreşte, Mi-e teamă-n şosea c-o să mor, Şi marea vuieşte un pic de nădejde Şi-un prim ajutor. Şi-apoi la hotel, într-o cameră chioară Injecţii şi tot ce mai e, I-e sila fiinţei acum să şi moară Şi nu ştiu de ce ? La marginea mării venise poetul Să doarmă un somn liniştit Şi poate-l obţin, acum, eu, cu încetul, Cădere în mit. Aprind o veioză şi faţa mi-e sură, Injecţia bate adânc Şi somnul sau moartea alene mă fură, Mi-e bine şi plâng. Atâta pustiu e pe buzele mele, Chimia m-a dat vârstei reci, Mai sunt sanatorii, deasupra în stele, Poţi moarte să treci. Adorm pronunţând bâlbâite cuvinte Şi pulsul mi-e trist şi mi-e rar, Mă trag ca un stol de aduceri aminte În dicţionar. De-a dreapta pădure, pădure de-a stânga Şi trupul beteag şi olog Şi marea în ţărm îşi continuă tanga Şi cui să ma rog ?

Înapoi
POEȚI CĂUTARE