POEȚI CĂUTARE

Țăranul și calul

Țăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său așa un rezultat: — Mă mir, cum zic de om că este o ființă, Aleasă prin a lui a minții iscusință? Eu nu văd la dâns' minte Măcar de un grăunte. Și oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Și apoi să presare ovăs sau altă pâine, Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie Ori murgușorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârșit să ție în păstrare? Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare. Iar ca să lepede pe dealuri și pe văi, E numai o dovadă Că oamenii în faptă Sunt foarte nătărăi! Dar toamna-mbelșugată Aduse multă roadă: La una douăzeci ovăsul au sporit, S-au strâns, s-au îmblăcit Și-același cal din el au ospătat tain, Pe zi căușul plin. Nu e de lăudat A dobitocului semețul rezultat. Dar, oare nu așa? din oameni, îndrăzneții Cutează-a cerceta voința providenții, Făr-a putea străbate A ei orânduieli și căi nestrămutate.

Înapoi
POEȚI CĂUTARE