Nu știu, zău, pe ce temeiuri Zi întâi a lui Aprili S-au menit din obiceiuri A fi zi de amăgiri. O zi numai în trei sute, Fără praznici, sărbători, Pentru niște șăgi plăcute, N-ar fi rău însămnători. Dar a lumii amăgire Nu are nici un hotar, Toate trec prin chibzuire Vicleșugului amar. Omul cel întâi căzură Prin amăgire din rai, Când nu era în natură Altă vreme decât Mai. Politica se-nvârtește Pe aceștii zile legi: Sfarmă, drege, hotărăște Soarta țărilor întregi. Diplomaticii înșeală La Septemvrii, la Ghenari, Caută, pândesc greșeală Și răstoarnă planuri mari. Toți supușii în tot locul Pe șefii lor amăgesc, Prin aceasta-și fac norocul, Cariera își lățesc. Femeile au prea multe Zile-ntâi a lui Aprili, Chiar deviza lor pe frunte Pare scris: întâi Aprili. Și bărbații iar pe ele Purure le viclenesc, Jură lor pe cer și stele, Dar credință nu păzesc. Cel ce cumpără sau vinde, Gândește la înșelat, În rar om nu se aprinde Cugetul acest de iad. Omul în sfârșit cutează A-nșela pre Dumnezeu Când prin apă se botează, Iar în faptă stă tot rău. Până când întâi Aprilii Va-mpărăți pre pământ? Când va luci raza zilei Numai cinstei luminând?