Orașul doarme-n miezul zilei, Mocnit, subt arșița de vară; Pustii sunt străzile și mute — Un cimitir într-o Sahară. Iar noi, pîndind mișcarea vremii Pe călendarul din părete, Cătăm la zilele de vară Cum trec de goale și încete, Și-n aerul închis, fierbinte, Ce-l vezi cum tremură în soare, Tînjim de dorul altor locuri, Ca niște păseri călătoare. Ce mîndru-i satu-n care doarme Copilăria mea-ngropată... Mi s-ar părea un vis, iubit-o, Cu tine să-l mai văd o dată. Haidem, cîmpiile ne-așteaptă Cu flori și cu covoare-ntinse; Sub straja dealurilor nalte Dorm șesuri leneșe și linse Ca netezișul unei ape, Și lanuri lungi de grîne coapte Sclipesc ca aurul în soare. Domnește-o liniște de noapte Peste-ntunericul de codru: Copacii somnoroși ne cheamă, S-acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. Acolo-s visuri fericite, Răcoare și singurătate: Culcați sub strășini largi de ramuri, În adîncimi întunecate, Vom asculta orga pădurii — Foșnitul frunzelor în vînt; Viața, gîndurile noastre Ni s-or părea un basmu sfânt !