Atâtea chipuri mi se scoală Din vraja nopților de vară, Când frunza tremură de-aseară De-un vânt ușor, plin de sfială. Iar nourii îmi prind în mreajă Stropiri de aur de pe sus, La ușă plopu-mi stă de strajă Ca un ostaș la slujbă pus. Atâtea chipuri - rânduri, rânduri În minte îmi răsar, învie, Pornesc într-o călătorie, Tovarăși cu-ale mele gânduri, De nu mai pot de-nviforare Și cad, sfârșit de obosire.