Atunci când soarele apune Și zarea arde-nflăcărată, Atuncea inima îmi spune Durerea ei nemângâiată. Și tot mă-nșel și trag nădejde, Că nu-i departe alinarea, Dar mintea mea mă amăgește Și tot mai tare mă muncește. Nădejde nu găsești în lume Și n-ai de ce nici să o cați: Ea numa-n suflete trăiește Și doruri-n inimă trezește...