Voi, munţi singuratici, moşnegi cununaţi Cu stele în ceruri albastre, În leagănul vostru de codri păstraţi În taină cântările voastre, Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând Din tainica voastră dumbravă Se-nalţă cu fală în sus, proslăvind Nespusa a Domnului slavă. În voi îşi deşteaptă plânsorile lor Pădurile-n toamna târzie, Pe când le apucă al luptei fior Şi-a vântului groază, mânie, Şi mare vi-i jalea, când vânturi străbat Prin tainica voastră dumbravă, Dar vifori, furtuni şi chiar frunze ce cad Vă cântă a Domnului slavă. La voi m-a adus în cărările ei A zilelor soartă săracă, Pădurea cea mândră din ani mititei Mi-a fost şi iubită şi dragă; Cântarea frumoasă din codrii bătrâni Dă strunelor mele viaţă; Şi mândre poveşti din strămoşii creştini Truditul meu suflet învaţă, -- Poveşti — de pe când oameni sfinţi locuiau Prin tainica voastră dumbravă, Poveşti — de pe când ne-ncetat proslăveau Nespusa a Domnului slavă. Din văile voastre, în largul cuprins, Privirea mea zboară departe Şi-n mintea mirată răsare aprins Fiorul măririlor moarte... Un cântec de jale eu parcă aud, Ce moare în zvonuri de ape, El plânge frumoasele vremi ce-au trecut A sfintei iubiri de aproape, Vremi, de pe când lume multă venea Prin tainica voastră dumbravă Şi scârbele lumii cei sfinţi mângâia Spre marea a Domnului slavă. Nu mai vezi pustnici prin dese păduri, Prin tainici dumbrăvi şi poiene: Vremi grele de patimi, păcate şi uri Venit-au amarnic viclene... Dar ştiu eu, schimba-se-vor vremile iar, Căci toate în lume se schimbă; Aşa-mi povesteşte bătrânul stejar Cu-a frunzelor tainică limbă; Iar slava Preasfântului este în veac, Luceşte în toată schimbarea, Şi răul şi binele într-un şirag Ne-urmează în veci îndrumarea. Amarele vremi de păcate şi uri, Cum au venit — se vor duce; Şi iarăşi în pacea umbroasei păduri Luci-va a sfântului cruce; Pătrunde-vor cântece sfinte de foc, Prin tainica voastră dumbravă, Copacul şi fiara cea rea la un loc Cânta-vor a Domnului slavă. Adeseori vara, când soarele-n dungi Verdeaţa bogată vă-nvie, Porniţi credincioşi preaînaltei porunci, Năprasnica voastră mânie. Din urletul vostru, sub cerul nestins Din ploaie cu trăsnete grele, Se naşte atunci, ca un fulger aprins, Cântarea cântărilor mele. Când vâjâie vântul, urlând mânios, Prin tainica voastră dumbravă, Atunci prin strune-mi răsună frumos Nespusa a Domnului slavă. Voi, munţi singuratici, moşnegi cununaţi Cu stele în ceruri albastre, În leagănul vostru de codri păstraţi În taină cântările voastre, Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând, Din tainica voastră dumbravă Se-nalţă cu fală în sus, proslăvind Nespusa a Domnului slavă.