Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Măreţul brad pe naltul plai Stă verde-n orice vreme. O rădăcină de colos Şi-a sfredelit în stâncă, Şi de pe stâncă maiestos Mai sfredeleşte încă! De mult cu blocul de granit El s-a făcut totuna, Şi pe-amândoi necontenit Îi zguduie furtuna. Şi lemn, şi piatră la un loc, Verdeaţa-i ne-ntreruptă, Aspiră ger, îndură foc, Cu trăsnetul se luptă! La piept cu viforul turbat, La cap cu norul rece, D-atâţia ani nestrămutat El tot aşa petrece. D-ar fi să-i daţi în văi adânci Odihnă dezmierdată, Răpindu-i viscole şi stânci, L-aţi omorî pe dată! Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Măreţul brad pe naltul plai Stă verde-n orice vreme!