Cibrario

I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmaşa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de şerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune - Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproşii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe braţe, pe coapse, pe frunţi! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca nişte oribile punţi! Obrajii lor, cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roşul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, şi galben, şi sur! S-aşează pe gânduri în iarbă, Şi buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge şi ce-i de făcut În lume să nu mai domnească Tăria şi fala trupească, Frumosul călcând pe cel slut? Se scoală atunci din grămadă O fiară, un monstru, o pradă A unui sarcasm infernal: Atât de urât că, văzându-l, N-ai pune pe oameni d-a rândul Cu cel mai hidos animal! Se umflă a scoate cuvântul, Şi parcă vuieşte mormântul, Răsună un glas din plămâni, Pe care ca toţi să-l auză, Îl trage prin nări şi prin buză, Sudoarea curgând peste răni! "De prin puţuri şi izvoare Toată lumea bea Aşa el zicea Fraţilor, pricepeţi oare Cugetarea mea? Apa-i pentru noi scăpare, Iute la fântâni, Din glezne şi mâini Daţi-le cu mic şi mare Puroaie din răni! Toate ţările să fie De sus până jos Şi până la os Un popor de carne vie: Lepros şi lepros! Ha, ha, ha! Să vezi atunce O viţă ş-un soi Întocmai ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce Cu piatra în noi?.." II Trecu d-abia o lună, Buboşii împreună Acum din nou s-adună În codrul cel spurcat; Dar nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal şi-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior de cal! Apoi voioasa ceată, De stârvuri săturată, Încinge desfrânată Un danţ neruşinat: Satan rânjind se pune Cu pompă să-ncunune Cumplita urâciune Cu groaznicul păcat!... Strigaţi de bucurie, Săltaţi de veselie, Căci lepra cu urgie Se mişcă pas la pas: Prin târguri şi prin sate, Cu ape-nveninate, Ea ţările răzbate, Puţin i-a mai rămas! Priviţi-o cum pătrunde În turnurile unde D-abia se mai ascunde Seniorul tremurând; Bordeiul şi palatul, Săracul şi bogatul, Opinca şi-mpăratul O vor simţi pe rând! Atunci din voi oricare Va fi uşor în stare Şi el s-ajungă mare, Căci lepra-i chiar pe tron! Şi iacă din nimică Bubosul se ridică Marcheze ori vlădică, Sau cel puţin baron! Şi nu visează nime C-o nouă nobilime Se urcă la nălţime Pe feudalul car! O bubă moştenită, De secoli învechită, E cea mai strălucită: Lepros ereditar! În urmă, se-nţelege, Veţi născoci o lege, Că nimeni nu s-alege De nu va fi bubos: Căci este cu dreptate Ca prin majoritate Rotund să meargă toate Sub cerul luminos! O goană-nverşunată Se va porni pe dată În lumea cea curată Pe bietul nesupus, Ce nu vrea să-nţeleagă Că trebuie o plagă Să fie ţara-ntreagă Când buba şade sus! Printr-un decret se schimbă Orice idee strâmbă, Scoţându-se din limbă Că lepra e un rău; Şi după chip şi seamă, Pe pânză şi p-aramă, Veţi face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!.. III Poporul înconjoară pădurea fără veste Şi-i pune foc: Leproşii pân’ la unul, bărbaţi, copii, neveste, Au ars pe loc. Memoria lor însă p-o lespede funebră D-atunci s-a scris, Pe care se citeşte: "Creştini, fugiţi de lepră Ca d-un abis!" De câtva timp încoace, furtuna, pe morminte Cutrierând, Se zbuciumă a şterge bătrânele cuvinte, Străbunul gând. De lene uită lumea ispitele-i antice. Şi iar la sfat Se grămădesc buboşii, visând să se ridice Pân’ la palat!...

Înapoi
POEȚI CĂUTARE