Se duce ciocârlia spre tari mai fericite, Lasând mâhnita iarna cu viscole si ger, Plapânda melodie, poete-mbatrânite, Cu-ncetul se retrage s-iluziile per! Natura caruntita s-acuma tot mai cata Pe blânda cântatoare cu cântecu-i perdut! Nu mai spera, poete, în inima-ti sfarmata Sa redestepti avântul doritului trecut! Se duce ciocârlia sa cânte-n departare, Acolo unde vara mai poate straluci… Ce mai astepti, poete? E ziua de plecare! Vei mai cânta o data… dar numai nu aci!