Şi râde, şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară, Plutind pintre valuri Departe de maluri Se zbuciumă inima mea. Când luntrea, o, Doamne, se-nalţă şi iar se coboară, Ajunge odată Mereu legănată Doritul liman a vedea. Şi eu am o ţintă, dar timpul ce fuge şi zboară Lăsa-mă-va oare Pe căi mişcătoare S-ajung şovăind pân'la ea? Când luntrii se-ntâmplă că groaznicul vânt o doboară, Cui pasă să ştie În lumea cea vie: Cu ce şi-ncotro se ducea? Ci-n mine s-ascunde ferită de toţi o comoară: D-a fi să se-nece În unda cea rece, Mai bine, ah, nu se năştea!... Şi râde, şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară, Departe de maluri Plutind printre valuri Se zbuciumă inima mea!...