Ranit pan' la moarte, cu sabia-n mana Fu hatmanul Arbure prins; Ducandu-l departe la hoarda pagana, Dispare tatarul invins. Pe campul izbandei stau corturi intinse Voinicii cu domnul lor band; De hatmanul Arbure vorba se-ncinse: Jelea fiecare pe rand! Dar voda se scoala aprins de manie: "Lasati bocituri de copii! Vitezi ca si dansul avem noi o mie, O mie si sute de mii! Intreaga Moldova de hatmani e plina. D-un chip, d-o faptura, d-un os! Vazut-ati, la naiba, o muma romana Sa creasca un fiu ticalos? Atunci Romania se sterge din lume, Cand tara-i din Pont in Carpati In stare va fi sa-i insire anume Pe cei ce-s nascuti imparati!" "Asa sa traiesti!" ii raspunde deodata, Sosit p-un calut tataresc, Un tanar cu frageda voce de fata Vibrand dintr-un chip ingeresc. E fiica lui Arbure, care-n bataie Pe hatman l-a fost insotit, Lucind printre cete ca luna balaie Pe cerul de nori invalit. Cand Magda vazuse pe falnicu-i tata Cazut sub o droaie de rani, Plapanda fecioara ca fiara turbata Izbea si musca pe pagani. Acuma l-a tarei serbare venita, Ea zice: "si eu voi sa-nchin! Adus-am cu mine o cupa cernita: Turnati-mi intr-insa pelin!" S-arunca p-o masa, plin inca de sange, Un cap uricios de tatar: "Cand tara-i ferice, nici Magda nu plange! Voi bea... insa iata pahar!"