Nebun, nebun de mii de ori Acel ce cată grâu şi flori Pe munţii rătăciti în nori: Sunt tari: sunt nalţi, sunt de granit, Dar fruntea lor cea triumfală Abia rodeşte cu sfială Un muşchi mărunt şi otrăvit. Priviţi, priviţi aceste văi, De râulete şi de căi, De busuioace şi de clăi Brăzdate ca un curcubeu: Se scaldă struguru-n lumină, Şi iese mierea din albină, Şi totu-i plin de Dumnezeu! Nu sus, nu sus la cei avuţi, În norii fumului pierduţi, Se nasc fecundele virtuţi. Poporul ce suspină jos E singur valea roditoare, În care creste grâu şi floare, Bun şi frumos!...