I Stefan cel Mare, Acela care Pareche n-are Sub sfântul soare, Duce o ceata Moldoveneasca În loc de plata Sa-si dobândeasca Prada bogata Si voiniceasca. Radu cel Mare, Acela care Pareche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Pazind mosia, În deal si-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i si-i mare Din ei orcare Si saman n-are Sub sfântul soare; Dar din pacate, Doi fii d-un tata, Meniti a bate, Lifta spurcata, Frate cu frate Stau sa se bata… II Stefan-Voda pleaca-n zbor Pe cea iarba de mohor Denaintea ostilor, Pân’ ce iata ca-ntâlneste Întâlneste si chiteste, Si chiteste vitejeste, C-un stejar de buzdugan Pe cel Radu, domn muntean; Si-l chiteste, mari, drept Lânga inima în piept: Parca fulgera si tuna, Suna greu si greu rasuna! Radul sta nevatamat, Caci la sân mi-i înfasat Cu pieptarul fermecat; Buzduganul sare-n vânt, Apoi cade la pamânt, Iar pe locul ce cadea, Pamântul se deschidea, Si-n gâtleju-i destupat, Cu navala au intrat, Supt o negura de prav, Buzduganul cel grozav! Radu-Voda, mânios, Îsi aduce mâna jos, Si când o radica sus Cea maciuca s-a si dus, Despartindu-se de mâna Ca un trunchi din radacina; Dar nu merge butuceste, Ci strabate vultureste, Pân’ ce iata c-a gasit Pe cel Stefan, domn vestit, Fara teama, fara frica, Fara grija de nimica, Numai de Tatal Cel Sfânt Ce-i în cer si pe pamânt! Stefan-Voda, cum vedea, Iute palosul scotea, Si de feru-i otelit, Pe unde-i mai ascutit, Maciuca s-a poticnit; S-apoi iata Ca dodata Dintr-o singura bucata Doua tandari se facea, Una-n dreapta se ducea, Alta-n stânga ratacea, Si pe locul ce cadea Toate-n tarna le trântea Si-n pamânt se mistuia! Vezi ca cine-i pui de zmeu, Fie greul cât de greu Mi-l ajuta Dumnezeu; Si când doi români se bat, Nu-i nici unul mai barbat! III Pe cel pisc perdut în nor, Sta un soim nemuritor, Care-si aducea aminte Multe zile denainte, Caci trei veacuri au trecut De când ma-sa l-a facut Si de-atunci Pe munti si-n lunci Fost-au iarna, fost-au vara, Dar el tot traia în tara, Fost-au vânturi, fost-au ploi, Dar el tot sedea la noi. Agerul soiman batrân, Frate neamului român, Se uita de sus cu jale La cei doi voinici din vale, Si-si graia în graiul sau: „Când eram mai tânar eu, Moldovenii Si Muntenii, Ardeleni Si banateni Înca nu erau pe lume, Toti purtând un singur nume… Dare-ar Domnul sa mai dea Iar asa sa-i poci vedea! Stefan-Voda nazdravan Auzea pe cel soiman: Auzea frate pe frate; Si dând arma dupa spate, Zice: "Radule fartate, Nu-i cu cale a ne bate! A ne bate nu-i cu cale, Ca soimanii plâng de jale! Arz-o focul dusmanie, Sa ramâi tu la domnie Si-mi da fiica-ti de sotie: Cu domnia-ti n-am ce face, Dar domnita mult îmi place!" - Taci, Stefane, barbarie, Pe Maria n-o dau tie! - Nu fi câne, Radule, Radule fartatule! T;i-am mai zis o data, mai, Tu-n domnie sa-ti ramâi: Decât tara de la tine, Iau mai bine T;ari vecine De la limbile straine, Dar nevasta vreau de-o vita: Porumbel si porumbita! Da-mi-o dara sa mi-o dai, Ca de nu, amar si vai: Soimii plâng, corbii vor râde Între noi de ne-om ucide! - Taci, Stefane barbarie! De-ar mai fi ore sa fie, Pe Maria n-o dau tie; Iar de-ti trebui pamânteanca, Ia-ti muiere moldoveanca! - Lasa gluma, Radule, Radule, turbatule! Pâna-i treaba la cuvânt, Zicu-ti eu cuvântul sfânt: Sa ramâi tu la domnie Si-mi da fiica-ti de sotie, Caci simtesc un aprig dor, Dor de falnic viitor, Ca sa-mi faca ea fecior, Fecior mie, Nepot tie. La doi domni o semintie, Bun la sfat si bun la mâna, Fire neaosa româna, Din vulturul muntenesc Cu zimbrul moldovenesc; Si de-i vrea tu, de nu-i vrea, Eu ma jur c-o fi a mea!… IV Lumea-i lume; vremea trece, Iat-o luna, iata zece, Iata c-a trecut un an. La Suceava-i bucurie C-a facut doamna Marie, A facut un baietan. Creasca mândru cât e bradul, Ca-i nepot lui voda Radu Si-i fecior al lui Stefan!