În mine ieri a fost aşa furtună Că nu credeam să-mi scape nimic teafăr! Şi nu credeam pe cer să mai rămână Nedezrădăcinat nici un luceafăr. Însă, treptat, s-a potolit furtuna Şi s-a pornit o ploaie înspumată Plângând m-am uşurat de parcă mâna Lui Dumnezeu mi-a luat durerea toată. Şi-acum e-n mine-o linişte de parcă M-am logodit în taină cu tăcerea, Din amintire însă, udă leoarcă, Ca o pădure fumegă durerea. Şi aburii ce urcă pe-ndelete Şi-n văgăuni lăuntrice s-adună De suflet sunt sorbiţi ca de-un burete, Şi ştiu că mâine fi-va iar furtună.