Îmi plânge sufletul ca un copil. Zvârlindu-si floarea de pe ramuri ciunge, Si-ngenunchiat, cu el alături, plânge Si-un înger trist din ceata lui Gavril. O, suflet, suflet păcătos și șui, Lunatic suflet spune ce te doare De-ți risipești abia deschisa-ți floare Petală cu petală vântului?! Ce patimi crâncene, ce dor stufos Te bântuiesc de freamăți ca pădurea? Ce boală cruntă mușcă ca securea Din trunchiu-ți desfrunzit și noduros? Ți-e dor de cer, de pământesc ți-e dor? Vrei sfânt să treci prin viață, vrei lumește? Hai, suflete nemângâiat, vorbește Și te-oi aprinde asemeni stelelor! Ți-aș da să taci luceferi verzi, ți-aș da Argint din lună, aur greu din soare Și scuturând pe tine stog de floare Ca pe-o pădure te-aș înmiresma. Ți-aș face din luceferi jucării Și te-aș căra în cârcă până-n stele, Să le culegi ori să te joci prin ele De-a v-ați ascunselea cu îngeri vii.