În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd, Azima rugăciunii n-o vei avea la cină, Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină Ce-mi pîlpîia alt'dată în candela de gînd. Sînt prea sărac, Stăpîne, nu am ce-Ţi oferi Să-ţi stîmpăr foamea, furii mi-au tîlhărit cămara Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sara Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni. Aş vrea să-Ţi pot întinde un gînd sfios măcar, Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi mi-e goală, Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar. De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos, Şoptind o rugăciune şi tremurînd o cruce, Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce Otravă-n cupe sparte şi Te-aş tîrî prea jos. Zădarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blînd, Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină În seara asta, Doamne, Te vei culca flămînd.