Lui Vasile Voiculescu Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale? Sau poate tot n-a fost decît poveste Şi-am colbăit degeaba-atîta cale. De-atîta vreme urc tîrîş, pe coate Şi-am smuls în căţărare-atîţi luceferi Că de-o mai ţine mult urcuşul, poate Doar cei prea-nalţi să mai rămînă teferi. Şi-am risipit atîta suflet, Tată, În rîvna mea neasemuit de mare Că de-o mai fi s-ajung în cer vreodată N-o să mai am ce-Ţi pune la picioare. L-am dat tribut la fiecare vamă, L-am aşternut pe fiecare treaptă, Şi-l risipesc-ntruna, dar mi-e teamă Că la sosire nimeni nu m-aşteaptă... Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură, Urc muntele cu-nchipuite creste; Din tot ce-am fost mai sînt o picătură... Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!