Pe pieptul veşniciei-mi pun urechea Şi-ascult cum mă gândeşte Dumnezeu, Cu ochiul minţii-mi cat în cer perechea Ca-ntr-o oglindă… Doamne, care-s eu? În gândul Tău, stufos ca o pădure, Care e ramu-a cărui umbră sunt Şi-al cărui foşnet tainic şi uşure E cântecul pe care-acum Ţi-l cânt? E verde? E uscat? E greu de floare Sau poate-i un lăstar ce-a dat abia Şi mâine-n zori, cu foarfece de soare, Găsindu-l fără rost, îl vei tăia?