Atât de dor îmi este câteodată De mângâieri, de galeși ochi de fată Cu pleoape moi și tremurări în gene Sub cari se tolănescu priviri viclene; Și-atât de obosit sunt dea-șteptări, Mi-e buza arsă de nesărutări, Mă dor dorinți ce-n mine-au putrezit, De nevibrări mi-e sufletu-mpietrit, Sunt cimitir de doruri ne-mplinite Și de păcate nepăcătuite De pofte moi care mustesc în mine Și mă frământă ca pe orișicine, Dar nu-și găsesc izvorul să se-adape. Mă dor priviri ce le-am ucis sub pleoape, Mă dor și gânduri, și-amintiri mă dor, De ochii tăi adânci și mari mi-e dor, Maplec și plâng peste trecutul meu Cu lacrămi ce se varsă-n Dumnezeu.