Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde; Armia lui Tepeş printre brazi se pierde. „Iată! strig vitejii, mândrul căpitan Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!“ Domnul îl sărută şi cu bucurie: „Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie? Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea; Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!“ „Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte: N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte; Plângerile ţării braţul mi-a-narmat; Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat. Iar de este vorba să-mi dai soţioară, Află că eu însumi sunt o fetişoară!“ La aceste vorbe junele frumos Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos. Toată adunarea vede cu răpire O fetiţă dulce ca o fericire. Domnul se răpeste de mândreţea ei. „Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?“ „Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie Unui din ostaşii care-mi place mie? Toţi sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc; Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc.“ Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare Şi cu o vorbire dulce rugătoare: „Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!“ La aceste vorbe tânăra fecioară Rumenind la faţă ca o rozişoară: „Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti, Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti!“