Uniți-vă, oameni, Să fim o vrere, O bucurie Și o durere. Să fim o pace, Să fim un dor, Să fim un țipăt Sfâșiitor. Să fim o casă De neamuri sfinte, Să fim un cântec Fără cuvinte. Să fim o veghe, Să fim o soartă, Să nu ne temem De nici o hoardă. Să-avem o țară, Un jurământ, Să credem Bulgărul de pământ; Să credem piatra Din prag, bătrână, Dar și colacul De la fântână. Să credem nucul, Când nu rodește. Să credem pruncul, Că ne iubește. Uniți-vă, oameni, Într-o frăție, Într-o iubire De neam și glie. Într-o speranță, Într-o răbdare, Într-o credință, În cea mai mare; Într-o tăcere, Într-o chemare, Din miez de codru, Din larg de mare. Într-o idee Cu zi de mâine, Într-un călcâi Ne-nceput de pâine. Uniți-vă, oameni, Să fim o gintă, Ca nenorocul Să nu ne prindă. Uniți-vă, oameni, Într-un jăratec, Mocnind în vatră La ceas noptatec. Uniți-vă, oameni, Într-o vocală, Rotundă și dulce Ca o portocală. Uniți-vă, oameni, Într-o alună, Care se coace În crâng cu lună. Uniți-vă, oameni, Într-un blestem, De care dușmanii Toți se tem. Abia atunci, Când ne vom uni, Abea atunci O țară vom fi.