Afară bate vântul, Afară plouă-ncet, Ca-n marea poezie A Marelui poet. Afară bate vântul, Precum și ieri bătea, Și tu rostești cuvântul În șoaptă, draga mea. Afară bate vântul Ori nu bate defel? Avem un țel în viață Sau nu avem un țel? Afară bate vântul Și trece-un om pe drum, Și-mi pare că pământul S-a răzmuiat de-acum. Afară bate vântul Sălbatic și-ntomnat, Și-mi pare rău de omul Ce a întârziat. Afară bate vântul Cum n-a bătut demult, Și eu deschid fereastra, Oleacă să-l ascult. Afară bate vântul Și eu mă înfior, Mi-e dor de-o melodie, De-o dragoste mi-e dor. Afară bate vântul Și-i toamnă, draga mea, Și tu ești mai frumoasă Decât ai fost cândva. Te întâlnesc în stradă Și deodată-mi pari O fată împărată, Cu ochi adânci și mari. Afară bate vântul, Și cade noapte grea, Și-mi pare că potopul E-aproape, undeva. Afară bate vântul, Cum nu a mai bătut, Și eu mă-ntorc cu gândul La anii ce-au trecut. Afară bate vântul, Bat picături în geam; Un pui de turturică A înghețat pe ram. Întind afară mâna Să-l încălzesc un pic, Și puiu-mi sare-n palmă, Și tremură de frig. Ți-l dau, ți-l pun în mână Și tu, ușor-ușor, Îngâni o melodie Pentru acest odor. Afară bate vântul Și eu mă înfior; Mi-e dor de-o poezie, De-o dragoste mi-e dor.