Barbu Lăutarul care-a fost odată a cântat cu scripca doină și baladă. Fimca Lăutarul cel de la Rezina cânta nu cu scripca, dar cu mandolina. Aoleu, că-i dulce mandolina ceea: poate că și vinul, poate că femeia. Cum o strânge Fimca lângă piept cuminte și cum îi ciupește strunele fierbinte! Omule, îi spune omului nevasta, ai puțină grijă și de casa asta. Buruiana-n vie crește ca hlujanul. Lasă mandolina, taie buruianul! Fimca intră-n vie, uite-l cum prășește! Dar c-un ochi nevasta tot și-o urmărește. Și când ea pe-o clipă singurel mi-l lasă, fură mandolina și-a fugit de-acasă Satu-i mare-mare și-i cu drum departe, ba aici e Fimca, ba în altă parte: strânge pe la case cântece de viață și mai mult le plânge decât le învață. Trece-o săptămână-două și apare, dar nevasta pune ușilor zăvoare. Du-te la nănașu, să te vază-oleacă! Și se duce Fimca, ce are să facă? Finule, nânașul tot nânaș rămâne, te-ai făcut ușernic, aveam eu un câine! Nu-i așa, nănașu. Dar nici altfel nu e. Numai mandolina ar putea să-ți spuie! Aoleu, că-i dulce mandolina ceea: poate că și vinul, poate că femeia. Cum o strânge Fimca lângă piept cuminte și cum îi ciupește strunele fierbinte! Bine, măi băiete, dar te râde-o lume! Să mă râdă, nașu! Știu eu lumea cum e! Lumea e ca lumea, are ochi și gură! Cântecul și dorul nu-s de bătătură! Înțelept nânașul. Pâine caldă finul. În ulcior, pe masă, aburește vinul. Norocel, măi Fimca! Să trăim și basta! Ai cânta cu scripca, nu cu drâmba asta! Barbu Lăutarul care-a fost odată a cântat cu scripca doină și baladă. Fimca Lăutarul cel de la Rezina cântă nu cu scripca, dar cu mandolina.