De Grue pădurarul baladă voi să spui. O dată-n vară Grue lăsă pădurea lui: venea din deal în vale prin vii și prin livezi, urmat întotdeauna de-o capră cu trei iezi. Venea în sat, ca omul, venea și nu venea: la Nistru, pe cărare, la Stânca se ducea; și negru ca o umbră de demon, de tăun, se arunca în ape și înota nebun. Curgea agale răul, din străbunei curgea; și-n vremea cea de vreme el, Grue, se-ntorcea. Dar când ieșea din vreme, din noapte și din val, nici capra și nici iezii nu mai erau pe mal. Suia atunci pe stâncă și răgușea strigând; în piatră cu piciorul bătea, și în pământ; își aprindea țigară (avea tutun, amnar) și se-ntorcea-n pădure să fie pădurar. În zi de sărbătoare (să vezi și să nu crezi) vindea Nichifor Duda o capră cu trei iezi. Și cel cu punga-n mână, cel care-o cumpăra, tot Grue pădurarul de la cordon era. În patruzeci și unu (cu alți flăcăi din sat) și Grue pădurarul a fost mobilizat. Era o zi de vară cu soarele-n nămiezi, și-l petrecea pe Grue o capră cu trei iezi. Din marea bătălie, din Marele Război s-au reîntors la vatră o mână de eroi. Iar altă mână (Doamne, de ce nu i-ai păzit?) pământ străin și rece cu sânge au sfințit. S-a stins în luptă Grue și astfel s-a distins. Cu el Nichifor Duda așijderea s-a stins. A curs potop de apă de-atunci, de la război. Dar satu-i pomenește de bine pe-amândoi. Cu zi de sărbătoare (să vezi și să nu crezi!), Nichifor tot mai vede o capră cu trei iezi; Și Grue scoate banul și-l dă din buzunar; și Grue tot rămâne la Duda pădurar.