Rezemat în cot, pe-o rană tolănește Buda-n templu: cap de aur, trup de aur. Artă moartă, te contemplu! Aoleu, mă doare văzul: un furnic, de nu știu când, scormonește-n ochiul Budei. Buda doarme lăcrimând! Of, mi-e milă! Of, mi-e jale! Aș sufla furnicul, dar ochiul Budei mă țintește printre lacrimi, avatar.