Bună-i mama, cea mai bună, Sfântă-i casa părintească, Dulce-i limba cea străbună, Dulce și dumnezeiască. Mama-i suflet cu nemoarte, Casa-i vatră cu noroc, Limba-i doină, limba-i carte, Ce ne-adună la un loc. Multe neamuri sunt pe lume, Dar din toate, dintre ele, Unu-i neamul tău, anume, Cel ce știe dor și jele. De aceea eu îl cântu Și mă-nchin în fața lui, Cum se-nchină la pământu Ramul greu al pomului. Neamul său cine și-l vinde Nu e om, e-un faraon, Care speră, care tinde Să-l conducă pe Ion. El, Ion, muncind la glie Fără pic de îndurare, Are doar o bucurie - Să-și vadă copilul mare. Iar copilul crește, crește Și-ntr-o zi, cu alți flăcăi, Se duce, se rătăcește, Precum pruncul, de ai săi.