Obida vine ca sâ treacă. De ce fugi, omule, de tine? Au nimeni nu-i să te-nțeleagă, să te asculte, să te-aline? Sărată-i lacrima, ca marea, și mult amară, ca pelinul; de ce o-mpaci cu răzbunarea? De ce o tulburi greu cu vinul? De lumea mare fie-ți dorul, de frate și de codrul verde; chiar pasărea ce știe zborul de una singură se pierde!