O zi în minus, O zi în plus! Și viața toată De-acum s-a dus. Ce va rămâne În urma mea? Ca pe un câine M-or blestema? Cu pietre-n mine Vor arunca Nepoții, cu toții, Și strănepoții; Să nu-i ajungă Blestemul morții, Dar nici mânia Lui Dumnezeu? În România Cine sunt eu? Un oarecare Poet, ce n-are Drepturi egale Cu fiecare? Se mulțumește Cu o perfuzie. Doamne, ferește! Nu fac aluzie, Mă roade plictisul, N-am ocupație. Mi-e gândul și visul La operație! Dar nu e în țară Defel oxigen, Și-ncepe să-mi pară Că viața-i blestem. Și iară, și iară Rimez un catren: Dar dacă în gară N-ar fi niciun tren? Eu sunt un ostaș cu Un pic de vocație... Hai, doctor Ivașcu, Invită-mă la operație! Ușurel ofensat, Poate chiar supărat, Ca un biet moldovean, Eu declar în concluzie: M-am săturat ca de hrean De-atâta perfuzie!