Daruieste, Doamne Sfinte, strop de dor Moldovei noastre, drum de secoli inainte, cer inalt si zari albastre. Fa sa aiba buna parte de painica si de sare, si de viata cu nemoarte dar ca viata trecatoare. Apara cum stii mai bine de strainul care-l pierde graiul ei, din mosi ce vine piatra rara, frunza verde. Leaganului unde pruncii gangura cuvantul mama fa-i un loc in iarba luncii sau in codru de arama. Coltelui primavaratic da-i tarie si rabdare, sa rasara, singuratic, de sub piatra mult ce-l doare. Infrateste om si ciuta, grier, fluture, furnica: la nevoie te ajuta cu-o povata, cat de mica. Da-ne, Doamne, ai de unde, clipa e de inviere, da-ne-o mare si un munte, si mai mult nimic nu cerem