Undeva, la miez de soarta, rascolind eternitate, In amurgul cel de taina clopot negru negru bate. Si din vreme peste vreme, mai pe-aici, mai pe oriunde, in amurgul cel de veghe clopot rosu ii raspunde. De la Iasi prin lunca verde, prin campie, peste dealuri, drum taiat de roti se pierde, strajuit de doua maluri. Este drumul ce soseste de departe, de la Poarta, si-ntr-un neam ne infrateste, ne uneste intr-o soarta. Este drumul cel pe care l-au trecut, voinici, buneii, ca sa-ajunga la hotare si sa lupte precum leii. Ci venea, puhoi, puhoiul strainimii peste tara si dezlantuia razboiul la Nistru, la margioara. De la Putna mai incoace, prin balada si prin oda isi conduce-o lupta dacii preamaritul Stefan Voda. Isi conduce-n lupta dacii prin Soroca si Tighina, si-nfloresc in cale macii, dureros ranind lumina. Din Suceava catre mare, din Lapusna la Hotinu dorurile cele grele au inrourat pelinul. Din Carpati la Chisla-noua Din Orhei la Slobozia lacrimile cele grele au pietrificat mosia. Trista-i Manastirea Putna. Portile deschise-asteapta stralucit convoi ce vine si spre ea incet se-ndreapta. Ca un dangat plin de jale mii de clopote dau veste: Stefan Voda al Moldovei, Stefan Voda nu mai este! Sa-aratam prin lupta noastra tuturor necontenit, ca prin neamul sau in lume Stefan Voda n-a murit!