Un bătrân și o bătrână trec pe-alee cătinel. Ea cu-n trandafir în mână, cu o crizantemă el. Parcă vin dintr-o baladă, parcă vin dintr-un colind. Ea cu părul de zăpadă, el cu părul de argint. Cad încet, ca niște gânduri, coapte, frunzele de tei, cum cădeau și-n alte rânduri, când ei nu erau bunei. Uite banca lor cea veche, care-i știe fericiți, iar pe bancă o pereche tânără de-ndrăgostiți. Ochii fetei de scânteie și-ai băiatului la fel; și trec iară pe alee o bunică și-un bunel Două toamne, iată-le, într-un dor legatele: două sfinte lebede pe o apă repede.