Isi scutura cojoacele Odochia: albastre papadii, albastre ore La Chisinau, la Iasi, la Cluj, la Drochia se joaca cele mai batrane hore Mi-e greu. Mi-e frig. Mi-e teama. De cadere. De-alunecare-n hau, in gol, in vid. Durere, Doamne, crancena durere Nu cred nici in Iehova in sfarsit! O zi, macar o zi de primavara! O floare, macar una, de cais! Amara painea cea de sat, amara. Amar poemul meu inca nescris. Cum, Doamne, cum sa ma despart de mama? De asta lume cum sa ma despart? Nesatioasa, harca-mi cere vama, iar eu doresc numai atat sa ard ca lumanarea cea de seu, faclie nu voi mai fi, trecuta clipa mea. Macar un vers, un rand macar de poezie din cartea mea, cand voi pleca, va ramanea? Mi-e trist. Ma dor cuvintele. Ma-ncearca pareri de rau: de ce anume eu? O mare. Cea mai larga. Si o barca Departe tarmul. Si talazul greu! Isi scutura cojoacele Odochia: albabstre papadii, albastru cad la Chisinau, la Iasi, la Cluj, la Drochia Si eu de viata nu m-am saturat!