Am întâlnit un om bătut de soarte, de nenoroc bătut, un cerșetor: Și nici în vatră focul nu mai arde, și am copii, și flămânzesc, și mor. Am întâlnit un om bătut de gânduri, om între oameni omul, lut din lut, frumos, mărinimos și-atât de singur, și-atât de plâns, și-atât de abătut. Am întâlnit un om de nepriință, o secătură, un netrebnic, un lălâu. M-am întristat, ci nu venea din chibzuință: purta lălâul și satâr la brâu. Am întâlnit un om de neputință, o cață-precupeață, un scălâmb. M-am întristat, ci nu venea din suferință: purta scălâmbul vârf de coastă în carâmb. Am întâlnit un om de rea credință, o corcitură deocheată, un urât. M-am întristat, ci nu venea din pocăință: un antihrist cu lănțișor la gât. Și-am întâlnit un om dintr-o bucată, un verde brad, un neingenuncheat! M-am bucurat: această lume toată a veșnicit cu verdele de brad! Și-am întâlnit un om de omenie, un om frumos cu sufletul de toamnă. Am lăcrămat: în astă vitregie un om de omenie mult înseamnă!